Cum au fost cruciadele – lucruri pe care nu le știai despre ele 

Cruciadele au reprezentat una dintre cele mai fascinante și complexe perioade din istoria umanității, marcată de evenimente pline de aventură, conflicte, și transformări sociale și religioase. Această serie de campanii militare și expediții din Evul Mediu a avut un impact profund asupra Europei și Orientului Mijlociu și a schimbat cursul istoriei în moduri inimaginabile.

În acest articol, vom explora cruciadele într-o lumină diferită, aducând la lumină aspecte mai puțin cunoscute și detalii captivante despre aceste epoci tulburătoare.

Ce au fost cruciadele?

Ce au fost cruciadele?

Sursa foto

Cruciadele au fost o serie de campanii militare și expediții încheiate în perioada Evului Mediu, în special între secolele XI și XIII, inițiate și susținute în principal de creștinii europeni, cu scopul declarat de a elibera Ierusalimul și Țara Sfântă de sub controlul musulmanilor. 

Aceste campanii au avut un impact semnificativ asupra istoriei, societății și culturii europene și au influențat profund relațiile dintre Europa creștină și lumea islamică.

Principalele cruciade includ:

  1. Prima cruciadă (1096-1099): Aceasta a fost prima încercare majoră de a recuceri Ierusalimul de sub stăpânirea musulmanilor. Conducătorii cruciați au reușit să captureze Ierusalimul în 1099 și să stabilească Regatul Ierusalimului.
  2. A Doua cruciadă (1147-1149): A fost lansată pentru a proteja Regatul Ierusalimului, care se afla sub amenințarea musulmanilor. Cu toate acestea, campania s-a încheiat fără a obține rezultate semnificative.
  3. A Treia cruciadă (1189-1192): A fost răspunsul european la căderea Ierusalimului în mâinile lui Saladin. Conducătorii celebri ai acestei cruciade au fost Richard Inimă de Leu al Angliei, Filip al II-lea al Franței și Frederic I al Sfântului Imperiu Roman. Deși nu au reușit să recucerească complet Ierusalimul, au reușit să obțină acorduri de pace cu musulmanii.
  4. A Patra cruciadă (1202-1204): Această cruciadă a avut ca obiectiv inițial eliberarea Ierusalimului, dar s-a deviat în mod dramatic și a dus la capturarea Constantinopolului în 1204. A fost criticată pentru faptul că cruciații au atacat un oraș creștin în loc să se îndrepte către Ierusalim.

În total, au existat mai multe cruciade minore și incursiuni, dar cele enumerate mai sus sunt cele mai notabile.

Prima cruciadă (1096-1099): O expediție crucială pentru creștinii europeni

În perioada Prima Cruciadă, care a avut loc între anii 1096 și 1099, patru mari armate de cruciați s-au adunat din diverse regiuni vest-europene pentru a pleca într-o călătorie periculoasă către Orientul Mijlociu. 

Aceste armate erau conduse de lideri de seamă precum Raymond de Saint-Gilles, Godfrey de Bouillon, Hugh de Vermandois și Bohemund de Taranto, alături de nepotul său, Tancred de Sicilia. Această cruciadă a fost una cu semnificații profunde, dând naștere celebrei expresii de luptă „Deus vult” (în latină, „Dumnezeu vrea”), care a devenit ulterior strigătul de război pentru cruciadele ce au urmat.

O altă armată, mai puțin organizată, alcătuită din cavaleri și oameni de rând, a fost condusă de Petru Sihastrul și a plecat înaintea celorlalte grupuri spre Bizanț în august 1096. Totuși, această expediție a avut un sfârșit tragic, deoarece a fost masacrată de trupele selgiucide sau luată prizonieră, în loc să li se permită să continue călătoria către Ierusalim. 

Împăratul Alexius I al Bizanțului, pentru a preveni problemele în Constantinopol, i-a transportat pe acești cruciați pe coasta Asiei Mici, unde au devenit victime ale atacurilor musulmane sau au fost capturați și duși în robie.

Cu toate că au ignorat instrucțiunile lui Alexius I de a aștepta celelalte armate cruciate, masele populare conduse de contele Emicho au ajuns la Constantinopol, străbătând Germania, Boemia și Ungaria, lăsând în urmă distrugeri și masacre ale comunității evreiești din orașele Renaniei, cum ar fi Köln și Mainz. Aceste evenimente au provocat o puternică reacție și au tensionat relațiile dintre comunitățile creștine și cele evreiești.

În mai 1097, cruciații și aliații bizantini au început atacurile asupra orașelor Niceea și Dorileea din Anatolia (astăzi Iznik, Turcia), ambele sub stăpânire selgiucidă. Aceste orașe au fost cucerite în iunie-iulie, iar un an mai târziu, după un asediu de opt luni, a fost capturată și Antiohia.

A Doua Cruciadă (1147-1149): O reacție la pierderea Edesei

După ce prima cruciadă a reușit să atingă obiectivele sale surprinzător de rapid, mulți dintre cruciați s-au întors acasă. Cu toate acestea, cei care au rămas în Orientul Mijlociu au creat patru mari așezări occidentale, cunoscute sub numele de state cruciate, în orașele Ierusalim, Edessa, Antiohia și Tripoli. 

Aceste state au dominat regiunea până în jurul anului 1130, când forțele musulmane au început să recupereze teritoriul în propriul lor război sfânt, cunoscut sub numele de „jihad,” împotriva creștinilor pe care îi numeau „franci.”

În 1144, generalul Seljuk Zangi, guvernatorul Mosul, a capturat orașul Edessa, provocând pierderea celui mai nordic stat cruciat. Căderea Edesei a șocat Europa și a determinat autoritățile creștine din Vest să ceară o a doua cruciadă. Astfel, în 1147, a doua cruciadă a început sub conducerea a doi mari lideri, Regele Ludovic al VII-lea al Franței și Regele Conrad al III-lea al Germaniei.

Cele mai citite articole

Cei doi lideri au adunat o armată impresionantă formată din aproximativ 50.000 de cruciați și au decis să atace cetatea Damasc din Siria. Conducătorul Damascului s-a văzut nevoit să ceară ajutorul lui Nur al-Din, succesorul lui Zangi la Mosul. Cu toate acestea, forțele musulmane unite au suferit o înfrângere umilitoare, ceea ce a dus la încheierea celei de-a doua cruciade.

A Treia Cruciadă (1187-1192): Înfrângeri și întoarcerea împăratului

A Treia Cruciadă (1187-1192): Înfrângeri și întoarcerea împăratului

Sursa foto

După mai multe încercări nereușite ale cruciaților din Ierusalim de a cuceri Egiptul, forțele lui Nur al-Din, sub comanda generalului Shirkuh și a nepotului său, Saladin, au reușit să captureze Cairo-ul în 1169, forțând armata cruciată să se retragă. Anul 1187 a marcat debutul unei campanii majore a lui Saladin împotriva Regatului Cruciaților din Ierusalim. 

Trupele sale au învins armata creștină în decisiva Bătălia de la Hattin, reușind să recucerească orașul împreună cu o mare parte din teritoriu. Singura acțiune comună a armatelor cruciadei a fost participarea la asediul Acrei, care a început în 1189 și s-a încheiat cu capitularea orașului în iulie 1191.

După intrarea în Acre, Regele Richard I al Angliei, cunoscut și sub numele de Richard Inimă de Leu, a ordonat execuția a aproximativ 3000 de musulmani, în mare parte femei, bătrâni și copii, un act de epurare etnică. Aceste înfrângeri au fost factorul declanșator pentru cea de-a treia cruciadă, condusă de împăratul Frederick Barbarossa, Regele Filip al II-lea al Franței și Regele Richard I al Angliei.

În septembrie 1191, armata condusă de Richard I l-a învins pe Saladin în Bătălia de la Arsuf, considerată a fi singura confruntare semnificativă din această cruciadă. Un an mai târziu, regele Angliei și Saladin au semnat un tratat de pace care a restabilit Regatul Ierusalimului (cu excepția orașului Ierusalim) și a pus capăt celei de-a treia cruciade.

Cea de-a Patra Cruciadă (1202-1204): Drumuri neașteptate

Cruciada a IV-a s-a dovedit a fi una dintre cele mai controversate expediții militare din istoria cruciadelor. Inițial declanșată cu scopul cuceririi Egiptului, această cruciadă a deviat semnificativ de la obiectivele inițiale, sub influența puternică a Papei Inocențiu al III-lea, care dorea să-și extindă puterea. 

În 1198, Papa a cerut organizarea unei noi cruciade, însă conflictele de putere dintre Europa și Bizanț au determinat cruciații să-și schimbe direcția pentru a-l răsturna pe împăratul bizantin Alexius III în favoarea nepotului său, Alexius IV, care a devenit împărat în mijlocul anului 1203.

Noul împărat a încercat să supună Biserica Bizantină sub autoritatea Romei, ceea ce a provocat o puternică rezistență. În cele din urmă, Alexius IV a fost detronat printr-un lovitură de stat la începutul anului 1204. 

În replică, cruciații au declarat război Constantinopolului, iar a patra cruciadă s-a încheiat odată cu capturarea orașului și reinstalarea lui Isaac al II-lea Angelos ca împărat. Isaac al II-lea a fost obligat să plătească despagubiri pentru sprijinul acordat cruciaților. 

Cu toate acestea, bazileul nu a putut achita suma cerută, ceea ce a dus la o nouă asediere a capitalei în 1204. Această cruciadă a dus la dizolvarea Imperiului Bizantin și la împărțirea acestuia în mai multe state, inclusiv Imperiul Latin de Răsărit, Niceea, Epirul și Trapezuntul.

Cruciadele Târzii (1208-1271): Lupta împotriva dușmanilor creștinismului

În decursul secolului al XIII-lea, au avut loc cruciade ulterioare, care nu aveau ca principal obiectiv doar eliminarea amenințării musulmane din Țara Sfântă, ci și lupta împotriva altor dușmani ai credinței creștine. Acestea au inclus cruciade împotriva sectelor creștine disidente din Europa, precum și încercarea de a supune păgânii din Transilvania prin cruciadele baltice.

Cea de-a Cincea Cruciadă a fost inițiată de Papa Inocențiu al III-lea înainte de moartea sa din 1216. Această cruciadă a vizat Egiptul și a implicat atacuri terestre și maritime împotriva forțelor musulmane. Cu toate acestea, cruciații au fost forțați să se predea apărătorilor musulmani conduși de nepotul lui Saladin, Al-Malik al-Kamil, în 1221.

În 1229, sub numele de a Șasea Cruciadă, împăratul Frederic al II-lea a realizat transferul pașnic al Ierusalimului la cruciați prin intermediul negocierilor cu al-Kamil. Tratatul de pace a expirat după un deceniu, iar musulmanii au recâștigat controlul asupra Ierusalimului.

Între 1248 și 1254, Ludovic al IX-lea al Franței a organizat a Șaptea Cruciadă, care viza Egiptul. Această expediție a fost un eșec masiv, iar pe măsură ce cruciații luptau, o nouă dinastie, cunoscută sub numele de mameluci, a preluat controlul în Egipt. Această perioadă a marcat sfârșitul cruciadelor semnificative în Țara Sfântă.

În 1270, Edward I al Angliei a condus o altă expediție, adesea numită a Opta Cruciadă, dar uneori menționată ca a Noua Cruciadă. Aceasta a fost considerată ultima cruciadă importantă în Țara Sfântă.

Cele mai citite articole