Trei obstacole care franeaza BIM-ul in Romania si solutiile gasite de birourile de arhitectura

Un model digital care stie cat beton intra intr-o placa si unde se intersecteaza o conducta cu o grinda suna aproape ideal pentru orice proiectant. Cu toate…

Un model digital care stie cat beton intra intr-o placa si unde se intersecteaza o conducta cu o grinda suna aproape ideal pentru orice proiectant. Cu toate acestea, multe birouri romanesti lucreaza inca intre desene 2D si tabele separate. Diferenta dintre promisiune si realitate are cauze concrete, iar unele echipe au gasit raspunsuri practice.

Primul obstacol: costul initial

Pentru un birou de arhitectura cu trei sau cinci angajati, trecerea la BIM inseamna o investitie care se simte imediat in bugetul anual. Licentele software se platesc de regula prin abonament, statiile de lucru trebuie sa duca modele grele, iar primele luni aduc o scadere vizibila a productivitatii. Multi arhitecti amana decizia nu pentru ca nu vad beneficiile, ci pentru ca nu le pot estima rapid in bani.

Problema este amplificata de piata locala. Onorariile de proiectare raman adesea presate de licitatii in care conteaza aproape exclusiv pretul, asa ca orice cheltuiala suplimentara pare un risc. Mai mult, clientii privati rareori accepta sa plateasca in plus pentru un model 3D detaliat, chiar daca acesta le-ar reduce costurile pe santier.

Birourile care au trecut totusi pragul nu au facut-o dintr-o data. Cele mai multe au ales o strategie graduala, construita in jurul catorva masuri simple:

  • un proiect pilot de dimensiuni reduse, folosit ca teren de exersare
  • licente cumparate treptat, pe masura ce echipa castiga experienta
  • evaluarea programelor open source sau a variantelor mai accesibile
  • accesarea fondurilor pentru digitalizarea IMM-urilor
  • calcularea timpului economisit la revizii si la extragerea cantitatilor

Ultimul punct schimba de obicei discutia. Cand un birou masoara cate ore pierdea modificand manual planse, sectiuni si fatade dupa fiecare schimbare ceruta de beneficiar, investitia incepe sa arate altfel. Un model coerent actualizeaza automat toate vederile, iar listele de cantitati nu mai trebuie refacute de la zero.

Experienta multor birouri arata un tipar similar: primul proiect complet modelat dureaza cu aproape o treime mai mult decat de obicei, al doilea se apropie de ritmul normal, iar al treilea poate fi predat mai repede decat orice lucrare similara facuta in 2D. Costul real nu este, asadar, licenta, ci perioada de invatare, care se amortizeaza abia dupa cateva lucrari.

De aceea, birourile prudente isi planifica tranzitia pe un orizont de unu sau doi ani si accepta din start ca primele luni vor fi mai lente. Unele aleg sa preia la inceput doar proiecte de locuinte sau cladiri mici, unde riscul unei intarzieri este mai usor de gestionat, si abia apoi trec la lucrari complexe, cu multe specialitati implicate simultan.

Al doilea obstacol: oamenii, nu programele

Software-ul se poate cumpara intr-o zi, dar competentele se construiesc in luni sau ani. In Romania, numarul specialistilor care stapanesc cu adevarat fluxul BIM, nu doar modelarea 3D, ramane redus. Cei care au aceasta experienta sunt adesea atrasi de firme mari de proiectare sau de companii straine care lucreaza la distanta, cu salarii greu de egalat pentru un birou local.

Exista si o rezistenta mai discreta, legata de obiceiuri. Un arhitect cu douazeci de ani de practica in desenul 2D are reflexe bine formate si un ritm de lucru pe care il cunoaste. Sa treaca la un mod de gandire in care fiecare linie este un obiect cu proprietati, nu doar un traseu grafic, inseamna sa redevina temporar incepator. Nu toata lumea accepta usor aceasta pozitie.

Nici universitatile nu au tinut mereu pasul. Desi tot mai multe facultati de arhitectura si constructii introduc cursuri dedicate, absolventii ajung frecvent in birouri stiind sa modeleze, dar fara sa inteleaga standardele de schimb de date, nivelurile de detaliu sau regulile de coordonare intre specialitati. Diferenta dintre a desena in 3D si a lucra intr-un proces BIM real se invata direct pe proiecte.

Raspunsul birourilor a fost, in multe cazuri, sa construiasca expertiza din interior. In loc sa caute un specialist complet format, au desemnat un coordonator intern, de obicei un arhitect tanar si curios, care urmeaza cursuri, testeaza fluxuri de lucru si devine punctul de referinta pentru colegi. Acesta creeaza sabloane, biblioteci de familii si reguli de denumire, astfel incat fiecare proiect nou sa porneasca de la o baza comuna.

Alte echipe au mizat pe instruirea in pereche: un coleg experimentat lucreaza alaturi de unul aflat la inceput, pe acelasi model, timp de cateva saptamani. Metoda pare lenta, dar transmite exact acele detalii practice care lipsesc din tutoriale.

Pentru arhitectii seniori, solutia cea mai eficienta s-a dovedit a fi o impartire clara a rolurilor. Ei raman responsabili de conceptie si de deciziile de proiect, in timp ce colegii mai familiarizati cu modelarea traduc aceste decizii in model. Treptat, distanta dintre cele doua grupuri scade, iar BIM-ul nu mai este perceput ca o amenintare, ci ca un instrument comun.

Al treilea obstacol: colaborarea fragmentata

Chiar si un birou de arhitectura bine pregatit se loveste de o realitate incomoda: BIM-ul isi arata valoarea doar cand toti participantii la proiect lucreaza pe aceleasi principii. Daca inginerul structurist trimite planse in PDF, iar proiectantul de instalatii HVAC foloseste un program care nu exporta corect, modelul arhitectului ramane o insula frumoasa, dar izolata.

La aceasta se adauga cadrul administrativ. Documentatiile pentru autorizatii sunt inca gandite in logica planselor clasice, iar multi beneficiari publici nu stiu sa formuleze cerinte BIM in caietele de sarcini. Autoritatile au anuntat in ultimii ani pasi spre introducerea treptata a modelarii in proiectele finantate public, insa trecerea de la strategie la practica cotidiana merge lent.

Birourile care au depasit aceasta bariera au inteles ca nu pot astepta ca restul pietei sa se schimbe singur. Au ales sa impuna, cu tact, cateva reguli de colaborare inca de la semnarea contractului:

  • un plan de executie BIM agreat de toate specialitatile
  • schimbul de modele in format deschis IFC
  • un mediu comun de date, gazduit in cloud
  • sedinte periodice de verificare a coliziunilor
  • responsabilitati clare pentru fiecare element al modelului

Formatul IFC a devenit un aliat important, pentru ca permite colaborarea chiar si atunci cand partenerii folosesc programe diferite. Nu este perfect, iar unele informatii se pierd la export, dar ofera un limbaj comun. Multe birouri trimit colaboratorilor un document scurt cu setarile recomandate, ca sa evite surprizele din primele schimburi de fisiere.

O alta solutie, tot mai des intalnita, este formarea unor echipe stabile. Arhitectii lucreaza repetat cu aceiasi ingineri de structura si instalatii, care au investit si ei in BIM. Relatia se construieste in timp, iar fiecare proiect comun rafineaza sabloanele si conventiile. In loc sa caute de fiecare data colaboratorul cel mai ieftin, biroul cauta partenerul cu care schimbul de modele functioneaza fara frictiuni.

Beneficiile se vad cel mai clar pe santier. Coliziunile dintre o grinda si un traseu de ventilatie, descoperite in model, costa cateva minute de corectura. Aceleasi probleme, descoperite de echipa de executie, inseamna demolari, intarzieri si discutii tensionate despre cine plateste. Pentru constructorii care au trait astfel de situatii, argumentul este greu de ignorat.

Lectiile birourilor care au reusit

Privite impreuna, cele trei obstacole au un numitor comun: niciunul nu se rezolva doar prin cumpararea unui program. Costul, competentele si colaborarea tin de organizare, de rabdare si de felul in care un birou isi defineste prioritatile. Echipele care au reusit tranzitia nu sunt neaparat cele mai mari sau cele mai bogate, ci cele care si-au facut un plan realist.

Un astfel de plan porneste de obicei de la o intrebare simpla: ce vrea biroul sa obtina in urmatorii doi ani? Pentru unii, raspunsul este accesul la licitatii publice care vor cere tot mai des modele digitale. Pentru altii, este reducerea timpului pierdut cu revizii sau o comunicare mai buna cu clientii, care inteleg mult mai usor un model 3D decat un set de planse tehnice.

Un alt element care face diferenta este sprijinul extern. Nu orice birou are resursele sa isi construiasca singur toate procedurile, asa ca multe apeleaza la consultanti specializati pentru implementare, instruire sau modelare la cerere. Cei care urmaresc cum evolueaza BIM-ul in Romania observa ca aceste colaborari scurteaza vizibil perioada de adaptare si reduc greselile de inceput.

Mai exista o lectie, poate cea mai putin evidenta: BIM-ul nu trebuie aplicat la maximum din prima zi. Un model folosit doar pentru coordonare si extragerea cantitatilor aduce deja beneficii reale. Simularile energetice, planificarea executiei in timp sau administrarea cladirii dupa receptie pot veni ulterior, cand echipa este pregatita si cand clientii incep sa ceara asemenea servicii.

Birourile care au trecut prin acest proces vorbesc rar despre tehnologie in sine. Vorbesc mai degraba despre faptul ca au mai putine surprize pe santier, ca discutiile cu inginerii sunt mai clare si ca pot estima mai precis costurile pentru beneficiari. Aceste avantaje nu apar peste noapte, dar se acumuleaza de la un proiect la altul.

Pentru un arhitect care inca ezita, primul pas nu trebuie sa fie spectaculos. Poate fi un singur proiect mic, modelat cu atentie, discutat deschis cu colaboratorii si analizat apoi cu cifre concrete. Din astfel de experimente modeste s-au nascut multe dintre practicile care astazi functioneaza bine in birourile romanesti mai avansate. Fiecare model bine construit devine temelia urmatorului.

Comentarii

Niciun comentariu încă. Scrie primul!

Lasă un comentariu

Comentariile sunt moderate înainte de publicare. Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nu se publică.

Parteneri România 174